Lasati copiii sa-și ia zborul!
Avem copii, ne bucuram de prezența lor și am face orice să oprim timpul în loc, ca să-i avem mici cât mai mult timp.
Dar asta este numai pentru noi, pentru satisfacția egoului nostru. Ca să avem pe cine mângâia, iubi, rasfăța, să ne simțim utili și indispensabili.
Copiii insă, sunt indivizi unici cu propria lor identitate și destin. În ciuda faptului că noi, părinții, suntem responsabili de îngrijirea și creșterea copiilor, aceștia nu pot fi controlați în mod absolut.
Asadar, copiii nu sunt ai nostri, însă suntem responsabili pentru ce fel de oameni vor deveni. Alegem să le oferim spațiu și încredere pentru a-și dezvolta propriile opinii, valori și identitate. Îi încurajăm să exploreze lumea și să-și dezvolte potențialul, într-un spirit de iubire, nu de control. Le oferim posibilitatea de a dezvolta abilități de luare a deciziilor și responsabilitate.
Îi iubim!
0 Comentarii